Tulcea

Actualizată în: 13 Nov. 2019

Va rămâne mereu acasă. Acel acasă, încălzit de calm și armonie, plictisit de veșnicele trei destinații de pierdut vremea în weekend, populat de aceiași oameni care se văd în fiecare zi și care își cunosc rutinele, îmbrățișat de apele tulburi ale Dunării și blocat de agitația aferentă parcă tuturor celorlalte orașe din lume.

Aici, liniștea e la ea acasă și pleacă în vacanță de Crăciun și Paști. Am împlinit de curând o lună de când locuiesc în București și nu am apreciat niciodată mai mult orașul ăsta pe care îl consideram monoton. Tocmai de aceea mi-a oferit puterea de a mă bucura de lucruri simple și mici și m-a educat, lent și silențios, să apreciez viața modestă.

Când am plecat mi-am spus că nu voi reveni să locuiesc aici. Și păream categorică. Hotărâtă. Încerc să nu mă las dominată de puterea schimbării și impactul inevitabil asupra vieții mele interioare, dar încep să mă vizualizez întorcându-mă acolo. Da, oportunitățile sunt necomparabile cu cele pe care mi le-ar oferi un oraș mare. Dar ce înseamnă pentru fiecare dintre noi oportunitatea?

Cum oferim sensuri diferite fiecărui aspect al vieții, țin să vă mărturisesc că pentru mine, până acum 2 luni, oportunitatea însemna găsirea unui job din care să câștig bani, mulți bani pe care să îi pot risipi în mall. După ceva timp m-am trezit înconjurată de roboți care agită și se agită pentru supraviețuire, reperând fericirea aproape de material și jucând după legile societății care ne îndoctrinează și uită să ne mai lase să privim în stânga și în dreapta. Azi, încerc să îmi redefinesc oportunitatea și îmi deschid ochii asupra priorităților individuale.

Weekendul trecut am fost pentru a treia oară în Tulcea, pentru a-mi vedea familia, mai exact pe mama și pe sora mea. Fiind ziua de nume a mamei, am chemat-o la noi pe cea mai fidelă vizitatoare și unul dintre oamenii cei mai dragi sufletului meu, nana. Era deja 9 seara, dar ea abia atunci își făcuse efervescenta apariție, cu râsete și voie bună. După clasicele comandat de pizza, mâncat de prăjituri și băut de ciocolată caldă s-a întins lungul șir de povești pe care țineam să le împărtășim. În toiul sesiunii de istorisiri m-am oprit din vorbit și ascultat. M-am uitat în jurul meu și am văzut înșirate pe masă câteva bucăți de ceva care nici măcar nu erau obligatoriu dorite acolo. Am ascultat liniștea de afară, somnul vecinilor și inima pulsând iubire și fericire sinceră. Hm. M-am uitat la gurile duse până la urechi ale mamei și nanei, la adormita-mi surioară și la camera care ne adăpostea de întuneric. Sentimentele pe care le-am cunoscut nu s-au comparat cu niciun lucru material care mi-ar fi oferit o satisfacție de moment. Au fost adevărate, profunde și candide. Avem nevoie de puțin pentru a trăi sănătos, armonios, frumos.

Mi-e frică să mă adaptez la un stil de viață stresant, agitat, în care să uit să mă bucur de aspectele mărunte care, până la urmă, sunt cele mai semnificative. Vreau să fiu alături de oamenii pe care îi iubesc, într-un mediu calm și cald, să fim bucuroși când mergem să facem cumpărăturile săptămânale la Kaufland sau Lidl, să putem ieși binedispuși din sala de cinema a unui film prost sau să privim într-o zi de luni o emisiune la tv delectată de o cutie de înghețată.

Așa că oportunitate=timp iubit, asezonat cu muncă și petreceri, cu facturi și zâmbete, cu responsabilități și echilibru.

Nu știu dacă voi rezona cu părerile astea și peste 1, 2, 10 ani. Deocamdată, gândul meu pleacă în Tulcea. Vrea să trăiască până la 100 de ani.

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now