Doamna Spin

Actualizată în: 12 Nov. 2019

Asist ca o ramă cocoșată de furtună, scrumătoare de culcuș înghețat și plin de noroi în propria-mi ființă blegită de temeri. Cobor privirea, căci mă simt vinovată de existența mea banală. Mă dau cu ochii de bancă și încep să număr gumele cu muci, mărturii de scârbă lăsate în urmă de alții ca mine. Mi-e frig. Mă gândesc să-mi încălzesc mâinile pe calorifer, dar mi-e frica să mă mișc.

Mă întreb dacă Matei mai e la tabla. Înainte să mă pleoștesc ca o ramă plouată, mi-am aruncat ochii spre el. De la comisura gurii până în vârful urechilor era roșu pal, cu câteva linii mai pronunțate pe obraz, ca și cum cineva l-ar fi pălmuit cu palma bine deschisă. Eu aveam mâinile înghețate. Dacă mă deplasam trei bănci mai la strânga, puteam să sting focul din obrajii lui Matei și să-mi demonstrez că pot lua atitudine. Dar doamna Spin stătea în fața lui, înaltă și lată ca un păun cu coada deschisă, cu buzele strânse într-un bot nemulțumit, mișcând din capul cu coc înfoiat care ii dădea, la propriu, o altă dimensiune dezaprobării: “Răspunde, Stănilă, că n-o sa stau toată ziua dupa tine”.

Stănilă Matei nu răspundea și nu știu dacă doamna Spin întrevedea un licar de speranță sau pur și simplu voia să vadă cât poate să fierbă fața umană inainte să explodeze, dar prelungea așteptarea cu ochii țintiți la două buze mute.

“Nu știe! Nu-l mai chinuiți!”, am urlat în mine, în culcușul meu înghetat și plin de noroi, de unde nu scoteam capul decât ca să-l plec din nou în fața autorității. Sub presiunea unei așteptări interminabile, deși nu avea toată ziua la dispoziție, doamna Spin întreprindea un joc cu verigheta; o scotea pâna la jumătate ca apoi s-o coboare din nou la baza degetului. Repeta mișcarea din ce in ce mai febril, bătând măsura rușinii lui Matei.

“Verigheta, simbol circular al iubirii nesfârșite“. “Așadar, dovada e cât se poate de clară“, mi-am spus, absorbită complet în ultimul gând care mi se năzărise: “cineva o iubește pe doamna Spin, sau cel puțin a iubit-o. S-a îndrăgostit de ea îndeajuns încât s-o ia de nevastă. Parcă-i și văd la masa din bucătărie, cum discută despre mediană si ipotenuză, despărțiți de suportul cu servețele așezat pe fața de mușama. Mă întreb ce-ar face doamna Spin daca dl. Spin, contemplând o bucată de cașcaval pané, ar zice că pare un triunghi isoscel cu trei laturi egale? Nu, e absurd, dl. Spin nu e Matei. În plus, dna. Spin nu s-ar căsători niciodată cu cineva despre care-ar bănui, măcar, că poate fi în stare să facă o astfel de observație. Poate am exagerat. Chiar și imaginația bogată trebuie să urmeze niște reguli. Să zicem, de pildă, că, în timp ce face cartofi prăjiți cu salată de roșii, dl. Spin scapă brusc ceva stupid, de exemplu că roșia este o legumă. E o confuzie destul de des întâlnită, deci posibilă și în cazul domnului Spin. Mă întreb dacă, întreruptă deodată de la curățat cartofi, doamna Spin și-ar bulbuca ochii ca o broască circumspectă, și-ar uni sprâncenele într-un șanț îngust, i s-ar umfla vena de la gât și, când ar epuiza toate gesturile de furie în fața unei asemenea atrocități științifice, ar trânti tigaia de Tefal, i-ar zice că e prost și că n-o s-ajungă nimic în viață (presupunând că încă n-a ajuns “ceva”) și, în sfârșit, cu intenția de-aș valida calitățile de îndrumătoare pedagogică, și-ar întrerupe copiii supradotați de la studiul vreunei ecuații cu n-șpe necunoscute, ca să-i facă atenți la greșeala rușinoasă a progenitorului incult.“

I-am transmis telepatic un gând de compătimire domnului Spin și m-am întors la oile mele, care mă tot behăiau de ceva vreme: “x+2 [y-3(x-1)]...“.


Ana Maria Gheba

2 afișare
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now