Bucuria se ține în doze mici

Am început să îmi pun întrebări cu privire la intelectualul meu intelect care, pare-se, își poate concentra atenția asupra unui singur aspect timp de 40 de minute câte am stat la coadă la metrou. Sigur, acest subiect asupra căruia eram aplecată îngloba subcategorii cărora am avut timp să le realizez fișe de analiză cu puncte diverse abordate în mod primordial. Nu doar că am avut timp să mă minunez de grandoarea unui magazin de la metrou, dar m-a intrigat identitatea tipului care a reușit să creeze o asemenea fascinație în banalitatea ei esențială.

Nu a fost prima oară când am dat nas în nas cu inefabilul. Pasiunea mea a luat naștere spontan, prin urmare, nu vă pot oferi nicio poveste senzațională a debutului entuziasmului meu. Pe parcursul ultimelor două luni am luat legătura cu analiști olfactivi, vizuali, gustativi și tactili cărora le-am oferit sarcini precise în studiul meu despre simplitate și despre cum aceasta ne ghidează viața către împlinire spirituală. M-am folosit de cel mai la îndemână material și le-am oferit analiștilor posibilitatea de a-l studia și de a-mi răspunde la întrebarea „De ce mă animă ceva atât de insignifiant?”.

Nu le-am oferit mult timp, într-adevăr. Dar ei n-au încercat să răspundă. Ba chiar au ironizat experimentul meu. Am vrut să îi concediez, dar m-am oprit la timp și am decis să le expun partea mea de explicație pentru o experiența analitică pasională și meticuloasă a subiectului în cauză.

-Dar uitați-vă...ce culori, ce descriere, ce textură...cui i-ar fi putut veni o asemenea idee?

-Sunt banale, pe fiecare raft găsesc așa ceva. M-am plictisit deja de gustul lor.

-Nu sunt ca toate celelalte! Au o poveste în spatele zămislirii lor! Uitați-vă doar la nume! Și priviți ce diversitate!

-Marketing, nimic special.

I-am lăsat să trăncănească pe marginea problemei. „Ce oameni fără imaginație” mi-am spus.

Am ridicat nivelul de entuziasm în momentul în care decideam să le despletesc marginile cu grijă, fără să rup ambalajul (căci acela rămânea obiect de colecție), să le citesc numele lin și să gândesc istoria ideii în timp ce le examinez din toate părțile...hm, mai apoi mă întrebam dacă mirosul și gustul au liant, iar după ce făceam cunoștință cu învelișul delectării absolute, abia apoi îmi dădeam voie să mă întâlnesc și cu gustul.

Am avut dreptate cu privire la oamenii pe care aveam să îi concediez. Dar nu îi puteam lăsa să plece fără avântul pe care l-am cunoscut și eu, fără recunoștința de a aprecia ceva mărunt și ieftin. Pornirea mea a crescut, la fel și curiozitatea lor. I-am învățat eu degustarea, în ciuda faptului că ei erau angajații. S-a inițiat o dezbatere și după prima mușcătură i-am făcut să privească întrebător bucata de bomboană dintre apăsător și arătător.

„Se mănâncă încet, nu o înfulecați ca pe o porție cartofi prăjiți. Acum provocați-vă și încercați să vă înțelegeți imaginația. Lăsați-o să crească și nu o înfrânați nicicând, căci de acolo pornește relația cu sinele și cu lumea”. Explicația mea poate nu a fost cea mai potrivită contextului, însă se alinia cu toate celelalte legi ale vieții și întregea tabloul unei seri pitorești. Mi-am păstrat analiștii și am pornit toți în goana după basme și răspunsuri la întrebări.

Acesta a fost experimentul meu: Bucuria poveștii și fundalul unui prilej de a-ți condimenta viața cu influența propriei persoane, a eului, a imaginilor pe care le însuflețești doar privind, pipăind, mirosind, gustând. Folosește-te de tine, de simțurile tale. Gustă o INSPIRAȚIE! Sau poate un URSULEȚ...cred că o VICTORIȚĂ s-ar potrivi la fel de bine. Un DO RE MI ți-ar încânta rutina de dimineață, alături de un DUET. Vai, și cu o DORINȚĂ saturi orice preferință.


Andreea Bularda



10 afișare
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now